Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…(Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. (Efeseni 3:1-12)

Dumnezeu lucrează pentru descoperirea planului Său în mod secvențial, treptat. El nu și-a descoperit întreg planul de mântuire încă de la început, ci i-a arătat omului puțin câte puțin din acest plan. Una din cauze ar putea fi faptul că omul nu era pregătit. La fel cum Moise a cerut să vadă slava lui Dumnezeu, a primit să vadă doar puțin prin crepătura stâncii această slavă pentru că altfel ar fi murit. Planul de mântuire al omului prin Fiul lui Dumnezeu a fost descoperit puțin câte puțin; prima dată în Geneza: Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul."  (Geneza 3:15) avem apoi asemănarea lui Moise cu imaginea lui Mesia, la fel cum Moise și-a scos poporul din robie, la fel o va face și Mesia: Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. (Deuteronom 18:18-19). Pe urmă în psalmi și în cărțile profetice revelațiile cu privire la persoana și planul Mântuitorului se înmulțesc exponential. Sunt peste 60 de profeții directe și încă multe alte profeții indirecte care se împlinesc în persoana Domnului Isus, iar noi la două mii de ani distanță prin iluminarea interioară pe care doar Duhul Sfânt o aduce putem să vedem deslușit cum aceste profeții se împlinesc în Mesia.

O taină care Dumnezeu a ținut-o ascunsă până ce poporul Său a fost gata să o priceapă a fost taina bisericii. Până după moartea Fiului pe cruce, poporul israel nu era gata să înțeleagă această taină, și chiar și atunci vom vedea că le-a fost greu să o accepte.

Dumnezeu este cel care face alegeri. El alege oameni și popoare pentru a se face cunoscut lor și altora prin ei. Dumnezeu îl alege pe Noe dintre toți oamenii ca să ducă mai departe esența ființei umane și încheie cu el un prim legământ: Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis: "Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi; cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ. Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul." Şi Dumnezeu a zis: "Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ." Şi Dumnezeu a zis lui Noe: "Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ." (Gen. 9:8-17)

Urmează apoi alegerea lui Avram și încheierea cu acesta a unui alt legământ: În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: "Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat (Geneza 15:18).

Însă primul legământ încheiat cu oamenii ca o națiune este legământul făcut cu poporul Israel după ieșirea din Egipt: Domnul a zis lui Moise: "Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!" Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci. (Exod 34:27-28) Primul Legământ la fel ca orice contract, prevedea o serie de obligații între cele două părți care semnau contractul (legământul): pe de o parte poporul se angaja să asculte de legile și poruncile date de Dumnezeu, iar de cealaltă parte Dumnezeu se angaja să-i binecuvinteze și să-i păzească. Dar legământul a fost încheiat de Dumnezeu cu un scop precis, și anume acela de a-și sfinți poporul: "Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le: "Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru. (Levitic 19:2) scopul era ca poporul să se asemene în sfințenie cu Dumnezeu, dar nu puteau să facă asta decât înțelegând caracterul lui Dumnezeu care a fost prezentat prin lege. Planul lui Dumnezeu era același de la întemeierea lumii: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră (Geneza 1:26), și se răsfrângea acum asupra unui popor.

Una din întrebările care se ridică este următoarea: nu a fost Dumnezeu părtinitor? De ce a ales poporul Israel, de ce nu a ales alt popor? Din pricina faptului că este un Dumnezeu neschimbător care își ține promisiunea, dacă a închiat un legământ cu Avram că va da o țară urmașilor săi, Dumnezeu se ține de acea promisiune și o împlinește. Însă chiar de atunci se întrezărea puțin din planul mult mai mare a lui Dumnezeu: Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată, pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele." (Geneza 26:4-5).

Așadar Dumnezeu cere poporului israel să fie sfânt. Dar de ce oare? Nu era cam greu? Care era scopul până la urmă? Un Dumnezeu sfânt nu putea să locuiască decât în mijlocul unui popor care se sfințea, iar toate ritualurile ei trebuiau să le țină era tocmai ca să se sfințească, rolul tuturor jertfelor acesta era, ca poporul să se sfințească. În măsura în care erau capabili să se sfințească, Dumnezeu putea să lucreze în mijlocul lor și neamurile din jur să vadă asta. Aduceți-vă aminte de vestea care i-a mers lui Solomon peste hotarele țării cu privire la înțelepciunea sa și la binecuvântările de care avea parte, astfel că o împărăteasă străină de Dumnezeu vine să cerceteze dacă este adevărată această putere despre care se vorbește, și ascultați concluzia ei: Uimită, a zis împăratului: "Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta! Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta! Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate." (1Regi 10:6-9).

Rolul poporului israel în planul lui Dumnezeu era acela ca din punct de vedere spiritual să fie un magnet pentru celelalte popoare, care prin ei să vină să îl cunoască pe singurul și adevăratul Dumnezeu. Solomon a crescut cu această mentalitate primită de la tatăl său David, care a înțeles scopul lor ca și popor în planul lui Dumnezeu: Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta. Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri. (Ps. 22:27-28) Însă în decursul istoriei, pe măsură ce s-au îndepărtat de legea lui Dumnezeu, poporul nu și-a mai îndeplinit mandatul, dar cu toate acestea Dumnezeu nu a renunțat.

În baza jertfei Fiului Său a închiat un nou legământ în care a cuprins și neamurile, dar această atragere a neamurilor în legământ s-a întâmplat tot prin poporul ales, prin Israel. Dacă ne uităm în istoria lor vom descoperi că indiferent cât de mult s-au îndepărtat, Dumnezeu și-a păstrat totdeauna o rămășiță, o mână de oameni care au rămas în ascultare. Vedem asta în vremea lui Ilie care credea că e singur, dar Dumnezeu îi arată că mai are nu unul ci încă 7000 de bărbați care i-au rămas credincioși: Domnul i-a zis: "Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei. Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău. Şi se va întâmpla că, pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei. Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat." (1 Regi 19:15-18) De asemenea în vremea robiei babiloniene Dumnezeu avea o mână de patru tineri în frunte cu Daniel care și-au păstrat credința. Când Fiul lui Dumnezeu a venit să răscumpere, poporul era împietrit, mai ales conducătorii spirituali, dar Dumnezeu avea o mână de ucenici, care deși nu erau perfecți, când au înțeles ce au de făcut s-au aliniat în planul lui Dumnezeu.

Noul legământ pregătea cadrul ca omul să se poată sfinți, căci jertfa a fost plătită în persoana Fiului lui Dumnezeu, iar omul trebuia să accepte lucrarea de sfințire pe care Dumnezeu era gata să o înceapă prin Duhul Său. În vechiul legământ, sfințirea era legată de cort și mai târziu de templu, unde Dumnezeu cobora într-un spațiu bine determinat. Dar în noul legământ, sfințirea era mult mai profundă pentru că avea de a face cu inima omului, iar Dumnezeu a început să coboare în inimă nu într-un spațiu finit. Din această cauză remarca lui Isus cu privire la dărâmarea Templului din Ierusalim, este esențială pentru că ea prefigura o schimbare de paradigmă, o schimbare de macaz. Nu mai era nevoie de un templu fizic pentru că Dumnezeu a început să își schimbe locașul, de aceea a fost îngăduit ca armata romană să dărâme templul în anul 70 și se pare că prin jefuirea bogătiilor ce erau acolo au reușit mai apoi împărații romani să ridice Roma cu toate clădirile ei spectaculoase (colosseum-ul, panteon-ul).

Ucenicilor le-a fost greu să înțeleagă și să accepte planul lui Dumnezeu, pentru că imaginea lor cu privire la poporul israel era deformată de sute de ani de decădere spirituală, astfel încât nu puteau concepe că din planul lui Dumnezeu fac parte și neamurile. A fost nevoie de un vis cel puțin ciudat în dreptul lui Petru care urma să fie un stâlp al ceea ce avea să devină biserica, pentru ca el să înțeleagă că dacă Dumnezeu curăță, omul nu mai este spurcat. Şi am auzit un glas care mi-a zis: "Petre, scoală-te, taie şi mănâncă." Dar eu am răspuns: "Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea." Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: "Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat." (Fapte 11:7-9). Iar în momentul în care Petru înțelege, schimbarea sa este fundamentală fiindcă își dă seama că și neamurile sunt chemate la sfințenie: Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. (1Petru 2:9-10)

Putea Dumnezeu să își răspândească evanghelia prin sutașul Corneliu, care a reușit să înțeleagă adevărata credință? Sigur că putea, Corneliu era un om important în armata romană, probabil a călătorit în multe zone ale imperiului, Dumnezeu se putea folosi de el, dar cu toate acestea alege să o facă printr-un evreu, prin Pavel, tocmai pentru că și Pavel făcea parte din rămășita păstrată ca să-i fie o mărturie. Astfel Pavel punând cap la cap toate învățăturile vechi testamentale și prin aportul Duhului Sfânt care i-a deschis ochii ca să înțeleagă, el ajunge să descopere această taină a transformării neamurilor în biserica lui Dumnezeu. El vede, înțelege și acceptă să lucreze la împlinirea planului lui Dumnezeu de sfințire a neamurilor prin jertfa Fiului Său: Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum, prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel. (Coloseni 1:21-23)

Taina așadar a început să fie descoperită, în primul rând lui Pavel, care dintr-un împotrivitor acum lucra pentru împlinirea acestei taine. Dar taina era în planul lui Dumnezeu încă de la început: În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. (Efeseni 1:4-6)

Cel care sfințește biserica este însuși Hristos prin Duhul Său; în vechiul legământ sfințirea o făcea preotul, iar în noul legământ o face Fiul în calitate de Mare Preot ce a adus jertfa prin însuși sângele Său: Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (Coloseni 1:21-23)

Neamurile care erau departe de Dumnezeu, au intrat într-o relație strânsă cu creatorul prin statutul de biserică și mireasă a Fiului. Aceasta este taina, și noi facem parte din ea. Slăvit să fie numele Domnului pentru asta.